Mi-am oprit textele pentru o perioada
In ultimul timp au fost multe evenimente, insa am scris aici foarte putin. Textele au inceput sa devina foarte personale in ultima vreme si e nevoie de o schimbare. O sa scriu in alta parte unde pot sa imi asum mult mai bine ceea ce scriu. O sa anunt unde atunci cand o sa fie gata.
Pe scurt ce s-a intamplat in ultima perioada:
Am facut Fapte Bune.
Am participat in organizare la cea mai reusita editie a GREPIT de pana acum: GREPIT6.
Sper sa nu ma bucur prea devreme
In ultimii ani au capatat foarte mare popularitate fabricile de diplome. Nu imi dau seama de unde s-a pornit, dar se pare ca toate lumea trebuie sa aiba o diploma de licenta. Nu conteaza ce facem, important e sa avem cel mai mare procent de absolventi de facultate, de parca am fi pe vremea comunistilor si trebuie sa raportam “Cea mai mare productie de studenti”.
Si eu as vrea sa fie 22 de milioane de oameni destepti in Romania, dar faptul ca le scrie numele pe o diploma nu le schimba capacitatea intelectuala. Daca dai o diploma la fiecare om faci doar sa distrugi sistemul de invatamant. Dar pentru unii se pare ca nu conteaza asta, ci doar sa iasa in fata electoratului cu niste “rezultate” bune.
Avem din ce in ce mai multe diplome si din ce in ce mai multi specialisti, asa cum inainte de 89 in fiecare an se batea recordul de productie agricola in conditiile in care oamenilor le era limitat consumul de paine la o jumatate pe zi. Chiar ne lasam asa usor mintiti de niste cifre ?
Revenind in zilele noastre, efectul rezultatelor la bac se va simti intr-o lipsa acuta de concurenti la facultati, ceea ce va aduce si sistemul de invatamant superior intr-o criza din care doar cei mai buni si performanti vor ramane, care nu au produs diplome pe banda rulanta. Doar ca, sper sa nu ma bucur prea devreme, pentru ca mai exista si a doua sesiune de bac, si solutii se vor gasi.
La ce facultate sa mergi
Sunt pus deseori in situatia de a da sfaturi legate de alegerea facultatii la terminarea liceului. Sfatul pe care il da mereu e: “orice facultate ai alege, sa nu uiti ca nu diploma conteaza si sa te preocupi si singur de dezvoltarea ta profesionala”. E mult mai important ca dupa cei 3-4 ani de facultate de experiente placute si neplacute, de distractie, certuri si ce se mai intampla in viata de adolescent, sa ramai cu ceva in afara de o diploma si niste note pe foaia matricola. Daca nu faci asta, s-ar putea sa te trezesti prea brusc la realitate si sa trebuiasca sa ajungi sa servesti la McDonalds sau sa incarci marfa in Cora.
Facultatea nu te va salva. Cunostintele si experienta le dobandesti in timp, ci nu in momentul in care primesti o foaie pe care scrie o specializare. Probabil atunci cand spun asta produc un soc pentru cel caruia ii raspuns, care toata viata a fost invatat de bunicii lui comunisti si de parintii lui care au lucrat toata viata ca bugetari sau intr-o companie de stat: “trebuie sa mergi la facultate ca sa faci ceva in viata”, “trebuie sa iti asculti profesorii”, “daca nu iei note mari inseamna ca esti prost si o sa ajungi sa speli wc-uri”. Nu vreau sa spun ca nu ar trebui sa mergi la facultate sau la scoala, ci doar ca modul in care parintii si bunicii insista cu afirmatiile astea fara sa intre deloc in amanunte, copilul va vedea in invatamant si in facultate o forta supranaturala care il va transforma dintr-un copil care nu stie nimic intr-un super specialist. Pe acest copil nu l-a intrebat niciodata nimeni daca stie sa faca ceva, ci doar ce nota a luat. Astfel, va incepe sa desconsidere cunoasterea si sa aprecieze la extrem notele.
Facultatea poate fi totusi deschizatoare de drumuri pentru cei care nu au idee despre ce ar vrea sa faca in viata, sau pentru cei care asteapta sa le spuna altii ce sa faca. In principiu e rau sa ajungi sa mergi la facultate fara sa ai habar pe ce domeniu sa mergi, dar o facultate iti poate deschide ochii. Daca termini si facultatea si tot nu ai habar, atunci chiar ai o problema, si asta e cazul care trebuie evitat. Asta se intampla daca mergi la o facultate doar ca sa faci una, ca asa ti-au zis parintii ca ei ar fi castigat dublu la locul lor de munca de bugetar daca ar fi avut un rahat de diploma. Ca si orientare, aceste facultati sunt cele care organizeaza concurs de admitere pe baza de dosare sau cele private unde preocuparea generala e sa isi calculeze costul diplomei. ( 3 ani * 800 lei = 2400 lei ).
Azi va recomand o facultate buna: Universitatea Lumina. Sa nu va speriati ca am dat in chestiuni religioase, dar este doar un nume, iar facultatea nu are nici o legatura cu religia. Este o facultate cu prestigiu international, ce activeaza de ceva vreme cu succes in alte tari. Legat de partea financiara, daca esti bun si intri atunci studiile iti vor fi finantate de catre Fundatia Lumina.
Pentru prima data pot sa recomand o facultate din Romania. Cu riscul de a face un exces de optimism, pot zice ca e un inceput nou pentru invatamantul din Romania. Era de mult clar ca revenirea nu se va intampla prin unitatile comuniste de invatamant de stat, iar cei care au asteptat asta sa se intample sau care inca mai asteapta am sa le spun doar: “treziti-va”.
Cand doi romani se cearta, ghici cine castiga ?
In ultimele zile mi-a fost dat sa vad in preajma unii oameni al caror singur scop e sa te insele. Pleaca de acasa cu gandul setat sa insele pe cineva si probabil ca o sa doarma foarte linistiti in urma realizarilor. Am sperat ca incercand sa stau departe de orice inseamna legaturi profesionale cu angajatii din sectorul public si de la companii de stat, si sa evit pe cat posibil sa folosesc serviciile oferite de acestia, voi intalni cat mai putine persoane de acest gen. Am avut dreptate, am intalnit putine persoane de acest fel insa atunci cand am intalnit dupa ceva pauza am avut parte de un soc.
Nu m-am speriat, doar ca inca sunt nedumerit si incerc sa inteleg scopul pe care il au aceste persoane in viata. Vreau sa cred in continuare ca scopul acestora nu e doar sa faca rau din placere, ci doar asta a fost singura solutie gasita de creierele lor ingustate de sistem pentru a duce o viata mai buna. Doar ca lucrurile tot nu se leaga, ar fi fost asta o explicatie daca totusi au ramas cu ceva de pe urma intamplarii, dar singurul lucru ramas in urma e paguba produsa. Poate asta e profilul tipic al lucratorului la Posta Romana, insa nu am cum sa imi dau seama pentru ca e singurul care il cunosc.
Si apoi tot el vine si tipa ca e categorie defavorizata, ca ramane fara serviciu, ca vrea protectie sociala si ca vrea salariu mai mare, cat timp el e doar o lepra a societatii ? Instinctul de razbunare m-ar putea face sa imi doresc ca la posta romana sa scada salariile sau sa se faca disponibilizari, insa asta nu vine de la instinctul de razbunare, ci de la dorinta de mai bine. Lasand la o parte ca ne consta o gramada de bani, posta romana e unul dintre cele mai slabe companii din romania si ofera cele mai proaste servicii. De cativa ani evit sa il folosesc si aproape reusesc sa nu il folosesc, in schimb m-am saturat de biletelele care imi vin in cutia postala cum ca trebuie sa sa merg urgent la oficiul postal de care apartin sa imi ridic scrisoarea recomandata si nici macar nu mi se spune cine a trimis-o. Oricum nu merg, daca cineva a folosit serviciile postei romane pentru a trimite o scrisoare inseamna ca ori e vreo reclama stupida ori e ceva care nu merita sa il citesc. Daca era asa de important s-ar fi obosit sa foloseasca alt servicie de curierat.
Bani multi cheltuiti cu servicii proaste si cu personal supradimensionat si supralacom inseamna impozite mai mari si asigurari sociale mai mari de platit. Cat timp sunt de platit contributii mai mari, angajatii de la firmele care lucreaza si nu asteapta pomeni trebuie sa munceasca din greu ca sa poata sa tina firma pe profit, si sa primeasca mai putini bani, pentru ca in acelasi timp, unul care freaca menta si care nu aduce aproape nimic bun sa primeasca acelasi salariu. E normal sa fie asa ? E sanatos ? Nu e, pentru ca acela care munceste din greu va dori sa plece, ca sa castige mai multi bani pentru munca lui, iar cel care nu munceste nimic si ia bain o sa isi faca credite pe care nu le mai plateste, si apoi cand economia o ia in jos o sa iasa in strada sa lupte pentru salariul lui nemeritat si sa ceara statului sa ii plateasca datoria pentru ca el sa nu renunte la nimic. Iar dupa ce statul il ajuta si ii mai da niste bani pentru ajutoare sociale, ca deh, e un caz social extrem de grav, o sa il auzi in stanga si in dreapta: “Pai cumpar ba, ca am cu ce, cand nu oi mai avea nu o sa mai cumpar”.
Nu e normal sa fim oameni impotriva oamenilor, nu inteleg de ce trebuie asa sa fie, dar uneori singura solutie e sa tai. Atunci cand unui om ii apare o tumora, o taie si o indeparteaza. La accidente mai grave amputarea membrelor e o solutie pentru ca acel om sa ramana in viata, si isi va continua viata mai greu dar va lupta pana la capat. Cam asa e cazul si aici, Romania are multe tumori si tesuturi bolnave care trebuie indepartate pentru a-si continua viata. Dar la ce bun, decat sa facem treburile sa mearga bine aici sa fie o optiune pentru cat mai multi dintre noi, hai sadam 20 000 de euro fiecarui roman care se intoarce in tara doar ca sa plece peste 1 an la loc. Va cheltui banii si va ajunge de unde a plecat. Haideti sa dam 20 000 de euro fiecarui bugetar asa ca si compensatie pentru ca nu face nimic, si fiecarui pensionar 30 000 de euro pentru ca ei au meritul suprem de a fi furat cam tot de pe unde lucrau pe vremea comunismului, iar cand a venit revolutia si-au luat acasa tot fieruldin fabrici si din sistemele de irigatii sa isi faca grajd pentru animale. Ah, si era sa uit, minerii merita 50 000 de euro fiecare, pentru ca asigura linistea oamenilor politici.
Cel mai mare cosmar: sa fiu din nou la scoala
O data la 2-3 luni visez ca sunt din nou la scoala, iar cand ma trezesc si realizez ca a fost doar un vis am o stare inexplicabila de multumire ca s-a terminat.
De data asta se facea ca incepeam din nou clasa a 9-a, profesori noi, colegi vechi. Intr-un fel, paream constient de faptul ca am mai trecut o data prin scoala si stiam tot ce s-a intamplat, dar in acelasi timp nu ma puteam opune intamplarii. Tocmai din cauza asta, sunt unele lucruri pe care in vis mi-am dorit sa le schimb, pentru ca pana la urma aveam parte de un nou inceput in relatia cu scoala, relatie care avea o sansa sa se desfasoare intr-un mod ceva mai placut.
1. In primul rand, mi-am dorit sa am un caiet pentru fiecare materie in parte, pentru ca in atatia ani m-am saturat sa folosesc acelasi caiet pentru toate materiile si cand se intampla ceva sa trebuiasca sa rup foile ca sa nu isi dea seama profesorul de tactica mea. In timpul liceului am fost atat de dezinteresat de ce preda la scoala incat nu merita nici macar efortul sa car caietele dupa mine. De ce in vis totusi am dorit sa nu mai fac asa ? Nu cred ca e din cauza ca mi s-ar fi parut de valoare ce ar dicta profesorii, doar ca eram prea obosit ca sa mai rup mereu foile si sa intorc caietul in toate partile, sa nu isi dea seama profesorul cand trece pe langa mine.
2. Al doilea lucru care l-as fi facut diferit e sa nu mai las profesorii sa mai puna presiune in vreun fel pe nimeni. Imi doream foarte mult ca atunci cand vrea sa imi zica ceva, sa imi faca vreo observatie, sa am deja pregatit un raspuns putin acid, defensiv, care sa taie conversatia din start. Un fel de “lasa-ma in pace” dar spus altfel ca sa nu para o jignire. Profesorii incearca sa isi impuna convingerile conservatoare si comuniste printr-un comportament agresiv pentru a inchide orice posibilitate de discutie a subiectului respectiv.
Recent mi s-a intampla ceva similar in realitate
Cea mai mare dorinta a mea a fost sa termin cat mai repede cu scoala si cu facultatea, sa scap. Ajunsesem la un grad de insuportabilitate foarte ridicat si in fiecare zi aveam ganduri sa renunt, dar niciodata nu am avut destul curaj. Intr-un final totul s-a terminat si am scapat.
Asta pana cand intr-un moment de euforie in care imi pusesem la punct viata personala si cea profesionala, iar totul mergea asa cum trebuie, crezand ca de fapt nu alegerea actiunilor e cea importanta ci ca de fapt eu sunt cel o persoana care orice as face o sa imi iasa bine, afectat de presiunea din jurul meu si de speranta ca poate fi altfel de data asta, venind cu o gandire relaxata, fara presiune financiara, am decis sa incerc din nou. M-am inscris la master la cea mai comunista institutie de invatamant din Romania: Politehnica din Bucuresti.
Am incercat sa gasesc doza perfecta de implicare astfel incat sa nu am probleme dar nici sa nu imi manance prea mult timp. Totul a fost bine pana cand am cunoscut profesorii. In acel moment, la partea cu caietele nu m-am gandit pentru ca oricum la facultate se scrie pe cursuri, dar aveam o agenda pe care doream sa scriu la toate cursurile, insa imi doream foarte mult ca sa raspuns si sa comentez de fiecare data cand un profesor scoate cate un porumbel pe gura. Asa am si facut.
Desi am incercat sa cer explicatii pentru faptul ca m-am inscris si inmatriculat la o specializare si apoi m-am trezit la alta m-au aburit si mi-au spus ca la ei asa se face, deciziile se executa, nu se discuta. Am reusit sa trec peste asta pentru ca oricum specializarea la care m-am inscris nu s-a mai facut deci oricum nu aveam unde sa merg inapoi, am zis sa uit si sa merg mai departe.
La un curs, un profesor era foarte revoltat impotriva materialelor puse online la dispozitia studentilor. Lui nu i se pare normal ca studentii sa ia cursurile de pe net, sa invete, sa vina la examen, sa faca tot, si sa treaca. A trecut un an si am uitat ca de fapt in invatamantul din Romania nu conteaza cat stii, ci cat muncesti sa inveti, daca nu te chinui destul inseamna a nu meriti. I-am facut observatie si i-am spus ca scopul punerii la dispozitia studentilor a materialelor nu are ca scop studierea lor fara a veni la cursuri si apoi prezentarea la examen, pentru ca oricum ele au o calitate inferioara fata de alte carti sau materiale libere, doar ca astfel putem sa le avem la dispozitie sa le citim oricand, fara a mai perde timpul cursului sa ne dicteze, si noi toti sa scriem, cand acest timp ar putea fi folosit mult mai util sa ne explice ce nu intelegem. Spre surprinderea mea, s-a facut ca intelege, dar de la urmatorul curs si in continuare, nici macar nu a dictat, ci scria pe tabla si apoi ne zicea: “copiati asta, copiati pe cealalta”.
A doua intamplare a fost la un laborator, unde faceam o materia de liceu, dar din anumite cauze de calamitati organizationale a fost pus la master. Las-o ba ca merge asa! Acolo am facut greseala sa ma apuc sa fac programele inainte sa imi spuna profesorul ce trebuie sa fac. De ce sa fiu eu mai cu mot sa fac inainte si sa nu astept, daca gresesc ? Din nou, scopul invatamantului ar trebui sa fie sa inveti sa faci ceva, iar daca stii, sa mergi mai departe sa inveti si altceva, nu sa faci dupa dictare.
In momentele alea deja ma prinsese un sentiment de suparare, acelasi care l-am avut in facultate, un sentiment de lipsa de libertate pentru ca toti profesorii cereau prezenta, nu invatam nimic de la nimeni, dar trebuia sa neglijez alte activitati pentur a merge la facultate. Era complet impotriva a ce doream eu si ma simteam inchis, pierdut. Situatie in car eam intrat singur din cauza actiunilor mele, din cauza greseliloir. Se spune ca cei care uita istoria risca sa o repete. Nu reusesc sa fac ceva, sa merg undeva zi de zi si sa ignor, asa cum fac altii, nu pot sa fac un lucru pe care sa nu ma chinui sa il fac mai bine desi stiu ca nu am nici o sansa.
Intamplarea care a pus capat, care umplut paharul, si care m-a lasat fara cuvinte a venit tocmai de acolo unde ma asteptam mai putin. Un profesor care spre surprinderea mea apeleaza la tehnici moderne pentru Politehnica din Bucuresti: proiector, clipuri video, chestii practice, exercitii diverse in timpul cursului, cere studentilor sa prezinte ei anumite lucruri. Cand am intrat eu in sala, pe proiector rula un film, era cam pe la jumate, iar subiectul erau chip-uri RFID. In film cineva prezenta cum sta treaba cu aceste chip-uri si cu ce se mananca, am fost foarte usor atras de film pentru ca speaker-ul era foarte bun. In momentul ala am avut o apreciere mare pentru acel profesor care incerca o alta abordare a invatamantului, neconventionala, chiar vroiam sa ma duc la el sa il felicit in timpul filmului. Pana cand spre finalul filmului cand au venit concluziile, si mi-am dat seama ca era doar un documentar stupid plin cu teorii ale conspiratiei anti-tehnologie, in care Gillete si Coca Cola vor sa cucereasca lume a si sa ne faca pe toti sclavi prin intermediul chip-urilor RFID aplicate pe produsele lor. Recomandarea pe final a fost sa un mai folosim card-uri bancare, sa nu mai cumparam produse din supermarket, sa fim impotriva a tot ce inseamna tehnologie si sa ne intoarcem la ce e pur natural: la sapa.
In momentul ala am ramas fara cuvinte, un profesor universitar, de la o universitate tehnica, sa arate clipuri impotriva tehnologiei. Nu am mai avut puterea sa zic nimic, cu un sentiment de infrangere, dezamagire, tristeze, lipsa de speranta, am iesit pentru ultima data din facultatea aia comunista, pentru ca de atunci nu am mai intrat niciodata in ea.
De data asta a fost un cosmar real, dar sentimentul de bucurie mult mai mare decat acela care tine doar putin in diminetile cand visez ca sunt din nou la scoala. A trecut ceva timp de atunci, si analizand la rece ce s-a intamplat pot spune ca a fost o provocare sa incerc din nou, dar in acelasi timp o greseala, pentru ca trebuia sa stiu ca se va intampla la fel si nu am nici o sansa. Daca nu am reusit 16 ani sa fac nimic de ce sa cred ca as fi reusit intr-un an apoi ? A fost o pierdere de timp, insa de data asta am avut curajul sa spun stop. Imi e putin rusine sa spun ca am incercat, mai ales dupa atatea care mi s-au intamplat inainte, consider ca am repetat aceeasi greseala, dar ma mandresc cu faptul ca am avut curajul sa renunt, curaj care imi doresc sa il fi avut din timpul facultatii.
Sustine tinerii din Romania
In ultimul timp e la moda expresia: “Tinerii sunt viitorul”. E un rezultat al sperantei si al optimismului, si eu cred ca e un lucru bun ca inca nu le-am pierdut. Desi toti putem putem cade de acord ca expresia de mai sus e adevarata, si daca va fi vreodata sa fie mai bine va fi atunci cand tinerii de acum isi vor pune serios amprenta in societate si economie, din cate vad eu in continuare ei sunt mai mereu lasati la urma.
Problemele tarii sunt protectia sociala a persoanelor peste 40 de ani carora le e greu sa se respecializeze, a somerilor care in loc sa munceasca prefera sa stea acasa sa ia ajutorul de somaj timp de 2 ani, dar care e prea mic pentru a face cumparaturile de zi cu zi ( alcool, pizza si benzina ), pretul zaharului care trebuie sa indulceasca sucurile carbogazoase ale viitorilor diabetici, si pretul benzinei platit cu varf si indesat de functionarii publici posesori de masini cu multi cai putere care au o demnitate mult prea inalta pentru a circula cu metroul, tramvaiul sau autobuzul. Haideti sa chemam elevii sambata la munca sa se pata subventiona peretul benzinei si sa fie crescut ajutorul de somaj. Nu!
Eu am ales alt drum, si de 2 ani ( printre altele ) ajut la organizarea festivalului national de informatica si concursului GrepIT ( care a finalizat deja 5 editii ), dedicat tinerilor pana in 20 de ani. Ajutorul il ofer fara vreo pretentie financiara sau de alta natura, doar ca imi place sa fac asta. In cea mai mare parte, concursul se desfasoara pe cheltuiala membrilor asociatiei GrepIT, iar toti cei din echipa de organizare sunt voluntari.
Ce este concursul GrepIT pe scurt: o saptamana de prezentare de proiecte, schimb de experienta, seminarii, prezentari si distractie pentru 40-50 de tineri romani, alesi in urma unei preselectii pe baza proiectelor trimise de fiecare. Mai multe detalii aici.
Acum poti ajuta si tu tinerii din Romania, prin intermediul programului 2%. Poti alege sa donezi 2% din impozitul pe venitul din anul trecut unei organizatii non profit. Ce trebuie sa faci e sa completezi formularul cu datele tale personale si sa il depui la circa financiara. Detalii privind completarea formularului se gasesc aici. Tu decizi daca tinerii din Romania merita un drum pana la circa financiara, sau daca alegi intre a ajuta tinerii sau a ajuta liderii sindicatului de care apartine compania la care lucrezi, unde probabil se duc cei 2% din impozit cu sau fara voia ta.
Motivatia, partea 1
Ni se intampla deseori sa surprindem fara sa vrem discutii intre elevi sau studenti, fie ca suntem in autobuz, la metoru, la film sau pur si simplu pe strada.
De cate ori ati auzit o discutie de genul: “In timp ce ma documentam pentru lectia de istori am aflat ca arheologii au descoperit ruinele fostei cetati troia in Turcia”, sau “Am incercat acasa sa folosesc algoritmul ghicit al numerelor caruia sa ii adaug o interfata grafica si am creat un joculet interesant, o sa iti arat la scoala”.
Eu nu am auzit niciodata discutii de genul asta, in schimb aud mereu: “Am facut doar jumatate din tema la matematica”, “am gasit un referat de 15 pagini pentru istorie, o sa il dau gata pe profesor cu el”, “nu am emotii, am invatat pe de rost tot”, etc.
De ce se intampla asta ? Toti sunt foarte motivati sa ia note mari facand teme, invatand pe de rost si luand referate de pe internet fara ca macar sa se gandeasca o secunda ce e acolo. Cum sunt motivati: trecerea clasei depinde de note mari, luatul burselor depinde de note mari, admiterea la liceu se face pe baza notelor, admiterea la facultate se face pe baza notelor.
Elevii si Studentii nu sunt motivati deloc sa stie ceva care o sa le foloseasca mai tarziu ? cand mai tarziu ? cand o sa mearga cu parintii de mana si cu ploconul sa se angajeze la stat ? Mai devreme sau mai tarziu tot va veni un PSD care sa suplimenteze locurile la stat astfel incat sa absoarba toti neadaptatii. Acesti angajati la stat se vor trezi pe la 35-40 de ani realizand ca habar nu au pe ce lume traiesc si o sa iasa sa protesteze ca nimeni nu le acorda nici o sansa. Dupa 16 ani de scoala si facultate si apoi inca 15 ani de lucru la stat in care nu i-a interesat niciodata sa stie sa faca ceva si au ras de cei care nu aveau pile si trebuia sa munceasca pe rupte in privat. Astfel de oameni pregateste scoala din romania. Sa ia note, apoi sa ia examene, apoi sa ia grade, sa “avanseze”.
Mozaic de IT
De cateva saptamani particip la Mozaic it, o serie de intalniri de seara cu teme de discutie din IT.
Se discuta in voie si se bea multa bere. Intalnire au loc in Bucuresti in fiecare Joi la ora 17:00 la etajul 4 in Unirea Shopping Center. Pentru mai multe detalii vizitati site-ul oficial.
Cat de mult conteaza mentalitatea
De foarte multe ori aduc mentalitatea in discutie, fie ca o folosesc ca o scuza pentru actiunile cuiva sau ca o vina pentru care se intampla anumite lucruri la noi. Cel mai des invoc mentalitatea comunista. E normal, e cea mai aproape de mine, o vad in majoritatea oamenilor.
Exista totusi si alt fel de mentalitati defecte in lume, probabil mult mai grave ca cea pe care mi-am fixat eu tirul. Ce ar spune mentalitatea comunista: “nu imi ofera statul loc de munca pentru specialziarea mea”. Ce ar spune mentalitatea unor oameni ai caror bunici si strabunici au fost sclavi, fara ca macar sa se poata gandi ca ar putea fi altceva in afara de asta: “Earn money by serving people”. Sursa aici. Aceasta este viziunea cuiva.
Oare care sunt mentalitatile noastre curente care peste cateva zeci de ani vor fi blamate ?
Se face ceva si in Romania
O sa incerc sa nu mai ratez sa promovez un anumit comportament care ar trebui urmat in Romania. Daca ar fi sa ne luam dupa ce se spune la televizor, in Romania nu se face nimic, dar totusi sunt multe lucruri care se inamplat. Realitatea nu e aceea de la TV.
Primua tableta facut in Romania. Suntem obisnuiti ca orice cumparam de ultima tehnologie sa fie adus din alte parti, dar s-ar putea ca lucrurile sa se schimbe usor inspre bine.
Cu o jumatate de an in urma citeam despre un telefon mobil facut in romania, se pare ca si Romanii incep sa se gandeasca sa faca ceva in loc sa astepte sa le pice din alte parti. Oare care sa fie motivul ? Oare e faptul ca in ultimul timp se descurajeaza statul degeaba pe subventii uriase sau taiatul de frunze la caini in companiile si institutiile statului ?